-
Cum arată siguranța? O putem creiona, pe scurt, legând-o de atașament. Relația de atașament se referă, mai degrabă, la modelele pe care le dezvoltăm în copilăria timpurie și care se activează atunci când suntem în apropierea sau ne gândim la persoana care ne are în grijă.
-
Fie că pierdem o persoană, un animal, o parte din noi, un timp, orice este valoros pentru noi, să nu uităm să onorăm iubirea, să respectăm durerea, să ne dăm voie să plângem pentru a putea continua să zâmbim, trăind.
-
Cum s-ar înfățișa și desfășura viața, înfășurată fiind în pătura siguranței, țesută de cel-mai-iubit-dintre-pamântenii-părinți? Un aspect esențial ar fi setarea de limite. Copiii au nevoie de granițe, au nevoie de un cadru sigur în care să poată să testeze viața. Vor știi că sunt iubiți, văzuți, vor fii siguri că părinților le pasă de ei și vor integra reguli sănătoase de relaționare.
Vor avea curajul de a greși, de a fi imperfecți, curajul de a explora lumea, cu încrederea și siguranța că sunt valoroși și iubiți pentru ceea ce sunt. -
Las aici câteva scurte relatări de viață, deghizate în întrebări, sprijinite pe răspunsuri care nu sunt absolute, dar pe care eu le-am descoperit pășind curajoasă (încercând să îmi mențin echilibrul emoțional) pe sârma îngustă a parentingului.
-
Cu toată suferința unei pierderi anterioare, cu durerea unor diagnostice de infertilitate, cu agitația și entuziasmul puse pe masă în speranța unei sarcini prin fertilizare asistată medical nereușite, unele femei reușesc să rămână însărcinate din nou. Fără să realizeze, sarcina/sarcinile pierdute vin să pună amprenta asupra acestei noi sarcini. Despre aspectele psihologice si intervenția terapeutică a gravidelor cu istoric de avort spontan.
