Dă-mi CURAJ să ies în lume!

Dacă bebelușul ar avea posibilitatea să spună în cuvinte care este cel mai important lucru pe care și-ar dori să îl primească de la persoana semnificativă din viața lui, poate ar spune: „Dă-mi CURAJ să ies în lume! Am nevoie să învăț de la tine că a fii în viață este un lucru bun, că a mă conecta cu ceilalți îmi aduce bine, că a explora lumea în siguranță mă va crește frumos. Ajută-mă să mă văd pe mine în tine, cu claritate, așa cum sunt!„

Ce bine ar fi să avem un instrumentar clar, înainte de a porni în călătoria-om-mare-cu-om-nou

Ce bine ar fi să avem un instrumentar clar, înainte de a porni în călătoria-om-mare-cu-om-nou, un fel de manual personalizat în care e scris cu praf de stele și cu lumini de soare, cum am putea să umplem proaspătul venit pe lume cu iubire, încredere, curaj, tristețe – numai cât să pregătească drumul bucuriei, imperfecțiune – numai cât să fie recunoscător greșelilor menite să ne propulseze spre orizonturi pline de posibilități, vulnerabilitate – atât cât este nevoie pentru a ne scălda în puteri nebănuite, siguranță. Da, acesta e cuvântul: siguranță! Căci pe teren sigur, pășim cu încredere, chiar de nu vedem ce e în depărtare!

Ce bine, totuși, că nu există un astfel de manual

Ce bine, totuși, că nu există un astfel de manual. :). Că viața poate curge așa cum e ea și ne învață pașii relaționării trăind viața brută, nefinisată, neșlefuită încă, însă cu potențial de a deveni diamantoasă.

Cu ochii larg deschiși și cu mintea liberă de lacăte, ne putem ghida, ca părinți, după învătăturile celor care au studiat și studiază necontenit mintea umană. Ne putem lua notițe. Le aplicăm în măsura în care ni se potrivesc. Când ne e greu, ne uităm și în noi, cu blândețe, neuitând că ne suntem locuiți de multe variante ale noastre: bebeluș, copil, adolescent, tânăr, iubit, adult. Ne ascultăm și ne observăm în noul rol, ne dăm timp să devenim mai buni, învățând din greseli. Ne mai dăm jos de pe piedestalul făurit din ani de experiențe diverse de viață și îmbrățișăm necunoscutul zilelor din fața noastră cu uimire, nerăbdare, curaj și recunoștință. Ne uităm la bucata de om-încă-fără-experiențe ca la un bun profesor, pe care e nevoie doar să îl VEDEM, ALINĂM și PROTEJĂM pentru a-i putea oferi cel mai de prețios dar: SIGURANȚA că este iubit pentru ceea ce este! Iată cuvinte cu care putem împodobi orice relație!

Copiii au nevoie de granițe, au nevoie de un cadru sigur în care să poată să testeze viața

Cum s-ar înfățișa și desfășura viața, înfășurată fiind în pătura siguranței, țesută de cel-mai-iubit-dintre-pamântenii-părinți? Un aspect esențial ar fi setarea de limite. Copiii au nevoie de granițe, au nevoie de un cadru sigur în care să poată să testeze viața. Vor ști că sunt iubiți, văzuți, vor fi siguri că părinților le pasă de ei și vor integra reguli sănătoase de relaționare.

„Lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijare.” Magda Gerber

Viața cu limite ar rămâne ancorată în realitatea nesiguranței, a impermanenței, a impredictibilității, a schimbărilor; însă, aceeași viață, ar fi simțită, trăită și îmbrățișată cu curaj, cu uimire și curiozitate, cu intenții de explorare, cu iubire și încredere în  oameni.

Un lucru este sigur! Înveliți în iubire, încurajați și sprijiniți în devenirea lor, având o bază de siguranță în care limitele sănătoase ne protejează pe toți, copiii noștri vor călători mai lin într-un viitor în care le va fi ușor să respire printre greutăți, vor ști să repare greșeli, se vor respecta pe ei înșiși și pe cei din jurul lor, vor zâmbi cu ochii și vor putea umple lumea cu lumina lor.

Și copila spune mamei:

„Te iubesc atât de mult!”

Iară inima topită

În al mamei corpușor,

Se întinde-ușor, ușor,

Și se simte ca ticsită

Prinsă-n corp de puișor!

Și copila, diafană,

Glăsuiește-n a-ntări

Sentimentul inimii:

„Te iubesc atât de tare!”

Și o doare!

Sincer! Doare!

Pentru că tristețea moare

Și nu-ncape fericire

Ce aleargă făr’ oprire

Într-un corp de dulce mamă!

Și nici lacrimi nu mai curg.

Și nici vorbe nu mai ies.

Doar priviri cu înțeles.

Ziua, noaptea, zori, amurg!

„Te iubesc si eu, bulină!”

Zise mama mult senină!

„Și mereu te voi iubi

și nu voi a m-odihni,

Chipul-înger a-ți privi!

Și voi încerca mereu

Mă voi strădui din greu

Cu blândețe să te cresc!

Să zâmbesc!

Să te iubesc!

Să-ți mulțumesc!”

(Oana Popa, 2014)

Citește și:

1. Very Important Parent
2. Doliul în peprioada sărbătorilor de iarnă
3. Când tehnologia ia locul activităților sportive

Resurse utile

Resources – Magda Gerber, Seeing Babies with New Eyes

Sursă foto: arhiva personală

Despre mine:

    Numele meu este Oana Popa.  Am dat voie psihologiei să intre în viața mea, mai întâi timid și cu ceva rețineri, acum mai bine de șapte ani. E timpul să contribui, și eu, la răspândirea învățăturilor valoroase pe care acest domeniu, într-o continuă reactualizare, ni le oferă, pentru a ne putea trăi viețile într-un mod armonios și împlinitor, cu iubire.

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.