Terapie prin joc şi dramaterapie

decembrie 12, 2015
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Terapia prin joc este la început de drum la noi în ţară, însă nu mai este o noutate să vă spun că ea porneşte de la ideea că jocul reprezintă limbajul copiilor, modul lor de a-şi transmite preocupările şi emoţiile. Prin intermediul terapiei prin joc, copiii învaţă să comunice cu ceilalţi într-un mod adecvat, să îşi modifice comportamentul, să dezvolte abilităţi de rezolvare de probleme şi multe altele. Este însă foarte important că, în timpul sesiunilor, copiii se simt auziţi, au parte de un mediu structurat şi protejat în care limitele există doar pentru a le asigura mai multă siguranţă. Scopul acestei terapii este de a veni în ajutorul persoanelor a căror dificultăţi emoţionale şi comportamentale interferează cu funcţionarea normală de zi cu zi, dar nu numai. Terapia prin joc acordă copiilor oportunitatea de a explora şi a se deschide mai mult decât în mod obişnuit. În terapie copiilor li se oferă uneltele necesare (jucării şi activităţi) şi atmosfera necesară pentru a lucra cu problemele personale, pentru a încerca diferite soluţii şi a învăţa mai multe metode eficiente de rezolvare a situaţiilor dificile.

Spre deosebire de o persoană care utilizează jocurile în interacţiunea cu copiii, terapeutul prin joc recunoaşte teme şi modele în jocuri, ajutând copilul să dea un sens, să îşi explice în mai mare măsură fenomenele din jurul său şi lucrurile care îl afectează.

Dramaterapia intervine şi ea pentru a crea, alături de terapia prin joc, o distanţă psihologică sigură faţă de problemele întâmpinate, permiţând exprimarea gândurilor şi trăirilor într-un mod adecvat nivelului de dezvoltare al fiecăruia. Prin interpretarea poveştilor terapeutice, jocuri de rol, activităţi creative, improvizaţie, povestire, creare de ritmuri ne putem descoperi mai bine dezvoltând abilităţi de auto-observare, ne putem controla impulsurile de moment, putem găsi modalităţi de adaptare la frustrare şi anxietate, ne putem îmbunătăţi capacitatea de încredere şi relaţionare, putem explora diferite provocări pe care le întâmpinăm.

Sesiunile la care participă copilul pot fi non-directive (în care acesta decide ce să facă în timpul întâlnirii păstrând limite ce ţin de siguranţă), directive (în care terapeutul ghidează activităţile), ori pot alterna între cele două. Indiferent de stilul adoptat, în funcţie de particularităţile fiecărui copil, terapeutul urmăreşte îndeaproape fiecare schimbare în joc, emoţiile transmise şi modul copilului de a identifica soluţii.

Experiența de până acum mă face să prefer, de cele mai multe ori, lucrul cu părinții. Aceștia au ocazia să înțeleagă de ce pot alege anumite jocuri cu cei mici în funcție de provocările particulare, cum se pot apropia de copil, cum poate jocul să ușureze etapa cu care se confruntă. De asemenea, adesea copilul este un simptom al familiei, așa că schimbările apar mai ales când adulții înțeleg cum pot aborda diferit lucrurile acasă.

Interacțiunile din sesiunile de dezvoltare personală și psihoterapie cu adulți, au inserate tehnici din terapia prin joc și din dramaterapie.

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
Celebrul „Nu”!Coşmarurile copilăriei

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *