Copiii şi lucrul în echipă

ianuarie 25, 2016
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

În timpul activităţii la programe educaţionale complementare pentru copii, am propus la un moment dat o sarcină aparent banală pentru un adult, dar care a ridicat dificultăţi unui grup de copii de patru-şase ani: având la dispoziţie scaunele din sală şi o bucată de material foarte mare, construiţi împreună un cort. Am avut ocazia să observ cum copiii, iniţial, au avut tendinţa de a lucra singuri. Cei activi şi-au mutat unul altuia scaunele dintr-o parte în alta, în timp ce alţii, analitici, încercau să înţeleagă ce se întâmplă. Cu puţin ajutor însă, copiii au ajuns să lucreze excelent împreună şi să ducă provocarea la bun sfârşit, demonstrând capacitatea înnăscută de a lucra împreună cu ceilalţi.

Spre deosebire de aceşti copii, de-a lungul timpului am observat la generaţia din care fac parte şi la cele dinaintea mea tendinţa generală de a rezolva sarcinile individual. Am fost încurajaţi încă din grădiniţă să facem lucrurile mai bine decât colegul, fiind mereu comparaţi cu ceilalţi, să luăm note mai mari, să avem cât mai multe activităţi independente, să rezolvăm provocările singuri. În timpul studiilor universitare şi, puţin, în anii de master, am găsit singurele medii în care am simţit ceva presiune din partea profesorilor în a rezolva proiecte împreună cu cei de lângă mine, iar asta a părut total nenatural faţă de cum eram învăţată să studiez. Până la urmă finalizam proiectele în grup, dar, în fond, lucram individual pe nişte sarcini mai mici, în niciun caz în echipă.

În acelaşi timp, mă uit la mediile organizaţionale, la cum se cere tot mai mult pe piaţa muncii colaborare între angajaţi, la faptul că se investesc sume foarte mari şi foarte mult timp pentru activităţi de creştere a lucrului în echipă în vederea optimizării productivităţii. Contrastul este destul de mare între principiile pe care ne-am format şi ceea ce se cere în viată reală.

În fond, suntem fiinţe sociale, iar cu cât grupurile sunt mai mari cu atât pot creşte semnificativ supravieţuirea membrilor. Însă şi acest lucru se întâmplă doar dacă relaţiile sociale din acest grup sunt administrate în mod adecvat astfel încât conflictele să fie minimizate (Lehmann J., Korstjens A. H., Dunbar R. I. M., 2001, cit. in. Lieberman M. D., 2012). Adică şansele să obţii rezultate bune în echipă cresc odată cu numărul celor implicaţi, dar doar dacă aceştia ştiu cum să comunice între ei pentru a-şi atinge ţinta.

În dezvoltarea copilului tău, vei observa că, în jurul a patru-şase ani (diferenţa de vârstă e dată de experienţele de viaţă anterioare ale copilului şi de ritmul propriu de dezvoltare), va începe să se joace împreună cu cei de vârste apropiate, va începe să fie interesat de regulile jocurilor dar şi de participanţii acestora. Este stadiul în care copilul învaţă cum să lucreze în echipă, un stadiu care vine natural! Este nevoie, de aici înainte, de încurajarea abilităţilor necesare pentru exersarea lucrului în echipă: comunicare, colaborare, cooperare.

Ce poţi face ca părinte în această privinţă?

  • O regulă de aur, în general, nu doar pentru creşterea acestei abilităţi, este să renunţi la comparaţii! Evită să îi adresezi copilului replici precum “Pe cine mai vezi că face aşa?”, “Şefa clasei cât a luat la lucrarea de control?”,”Uite că vecinul reuşeşte să facă, sigur reuşeşti şi tu!”. Astfel de propoziţii fac doar să crească competitivitatea şi să scadă stima de sine;
  • Provoacă-ţi copilul să gândească înainte de a acţiona atunci când e nevoie să rezolve o sarcină în grup, să îşi spună punctul de vedere şi să facă şi compromisuri dacă este nevoie (asta înseamnă uneori să renunţe la ideea sa în favoarea atingerii scopului comun);
  • Foloseşte cuvântul “împreună” de cât mai multe oristudiile arată că amintirea acestui cuvânt poate creşte sentimentul de apartenenţă la un grup;
  • Încurajează participarea copilului la activităţi extraşcolare şi specializarea în anumite domenii, dar ţine minte că vrei că el să trăiască într-o comunitate, nu doar să fie un individ foarte bine pregătit!
  • Oferă-i cât mai multe oportunităţi de a-şi petrece timpul în mod natural alături de cei de vârstă apropiată cu el – jocul spontan oferă nenumărate situaţii în care copiii exersează lucrul în echipă; doar observă-i fără să intervii (cu excepţia situaţiilor care pot deveni cu adevărat periculoase);
  • Permite-i şi chiar încurajează-l să rezolve proiecte la locul de joacă, la grădiniţă ori la şcoală împreună cu colegii:
    1. Vorbesc la grădiniţă despre toamnă? Haide să mergem cu câţiva colegi să căutaţi împreună cele mai interesante frunze şi castane!
    2. Studiaţi proprietăţile apei? Invită-ţi câţiva colegi la noi în curte să faceţi câteva experiemente cu apă şi să trageţi împreună concluziile!
    3. Aveţi de făcut schema camerei voastre când vorbiţi despre hărţi la diferite scale? Găsiţi o variantă de a face lucrurile mai repede, împreună, astfel încât să aveţi proiectele gata la timp!

Am dat doar câte exemple, astfel încât să îţi poţi face o imagine de ansamblu a ideii pe care ţi-o prezint. Uită-te la experienţele tale de viaţă şi gândeşte-te cât de bine sau de repede ar fi putut merge lucrurile dacă ai fi lucrat în echipă cu cei din jurul tău. Sau poate la experienţele pe care le-ai avut rezolvând la timp situaţii limită pentru că ai lucrat împreună cu ceilalţi. Dacă tot este un subiect important în viaţa noastră să facem parte din echipe, nu doar din grupuri, de ce să nu încurajăm asta la copii? De ce să punem accent doar pe dezvoltarea individuală? Creşte-i copilului tău sentimentul natural de apartenenţă la echipă, făcând din asta o motivaţie intrinsecă. Învaţă-l să formeze echipe, să înveţe împreună şi alături de ceilalţi, pentru că în grup, lucrurile sunt mai simple decât dacă le întâmpini singur!

Dacă vrei  ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei  ajungi departe, mergeţi împreună.”
Proverb african.

 


Surse:
Lieberman M. D. (2012). Education and the social brain – review article. Trends in Neuroscience and Education, Vol. 1, p. 3-9.
Priyanka B. Carr, Gregory M. Walton (2014). Cues of working together fuel intrinsic motivation. Journal of Experimental social Psychology, Vol. 53, p. 169 -184.

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Despre mine

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și sunt psihoterapeut cu specializare în terapie prin joc şi dramaterapie. Am lucrat cu copii în grădiniţe din Bucureşti şi din Braşov, am fost instructor pentru copii în programe de educaţie complementară, psiholog pentru copii instituţionalizaţi, psiholog pentru copii şi adulţi cu dificultăţi de învăţare. Acum continui să lucrez ca psiholog pentru copii şi familii şi consultant parenting în Brașov. Organizez sesiuni de dezvoltare personală şi ateliere de lucru prin metode creative atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
Caracteristici ale vârstei de 5 aniCând copilul tău minte

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *