Ce le spui copiilor mici despre moarte

Despre moarte copiii aud încă de la vârste fragede. Fie că aud din povești, fie că văd în filme, fie că se întâmplă să piardă pe cineva apropiat, ei întâlnesc adesea acest concept. Copiii de vârste mici, însă, percep moartea diferit de adulți:

• Preșcolarii văd moartea ca fiind ceva temporar, reversibil – dacă observi jocurile liber alese ale celor mici, vei vedea cum personajele mor și reînvie, ca să moară, apoi, din nou. Adesea, când pierd pe cineva drag, cei mici se așteaptă ca această persoană să reapară, ca trezită dintr-un vis, să revină ca după o călătorie.
• Copiii mici văd moartea ca fiind ceva impersonal – este ceva ce se întâmplă altora, dar nu și persoanelor dragi și, cu atât mai puțin, ceva ce li se poate întâmpla lor.
• Copiii au credința că, dacă ai anumite trăsături, moartea te ocolește. Am întâlnit copiii care erau convinși că dacă ești curajos sau puternic, nu mori. Această idee este încurajată și de povești sau de filme, în care cei care mor sunt, adesea, personaje negative.
• Copiii se pot simți vinovați de moartea unei persoane dragi – dacă nu mergeam la grădiniță, mama era încă aici, dacă mâncam tot din farfurie acum, eram împreună.

Ce îi spui

Din aceste considerente, e important ca atunci când le spui copiilor despre moartea unei persoane dragi (sau când le vorbim, în general, despre moarte) să fii atent la ce le prezinți:

• Foloseste termeni simpli și pune accent pe absența funcțiilor de viață cu care e familiar cel mic – de exemplu, spune-i copilului tău că, atunci când cineva moare, nu mai respiră, nu mai mănâncă, nu mai simte foame sau frig;
• Repetă-i de câte ori simte nevoia – se poate întâmpla să verbalizeze despre moartea persoanei dragi, iar în următoarele 5 minute să te întrebe când se întoarce; se poate ca cel mic să se simtă confuz (pentru că este un concept destul de abstract pentru el) motiv pentru care să te întrebe de foarte multe ori ce s-a întâmplat cu persoana dragă;
• Indiferent de religia de care aparțineți, evită să îi oferi explicații vagi de tipul – “l-a luat Doamne-Doamne la el”, “te privește din ceruri”, „a căzut într-un somn adânc”; sunt explicații abstracte pentru vârste mici și pot crea mai multe confuzii în mintea copilului, precum și anxietate („dacă Doamne-Doamne vine să ne ia și pe noi?”, „nu mai vreau să dorm, mi-e frică să nu mă mai trezesc”); în același timp, pot încuraja așteptarea ca persoana dragă să revină din “călătorie”;
• Explică-i că, deși în povești personajele negative mor, în viața de zi cu zi moartea se întâmplă oricui; așa cum toate frunzele se usucă și cad, la fel, toți oamenii, mai devreme sau mai târziu, vor muri
• Evită să îi lași imaginea că doar persoanele vârstnice mor – copilul poate fi complet derutat atunci când cineva pe care nu îl consideră bătrân se stinge din viață;
• Asigură-l că a fost și va fi în continuare iubit și îngrijit, indiferent de eventualele schimbări din familie;
• Explică-i că nimic din ce a făcut (sau nu a făcut) nu ar fi putut schimba desfășurarea evenimentelor.

Indiferent ce vârstă are copilul tău, nu te feri să abordezi subiectul sub pretextul că “este mic și nu înțelege”. Din contră, pentru că este mic și nu înțelege, are nevoie să fii alături de el, să îi asculți nedumeririle, să îl înveți, prin exemplul personal, ce să facă atunci când simte emoții copleșitoare. Folosește-te de curiozitatea copilului și discută despre moarte de câte ori o întâlnești în natură – flori ofilite, păsări, copaci, insecte care își pierd viața.

Știu că, în cultura noastră, moartea este un subiect tabu. Știu și că avem tendința să evităm să vorbim despre subiectele care ne supără sau ne întristează. Mai știu și că întrebările copiilor ne fac să ne simțim inconfortabil atunci când nu avem toate răspunsurile. Nu uita, însă, că nu suntem singuri! Apelează cu încredere la un specialist în lucrul cu copiii atunci când simți că îți e greu să gestionezi pierderea unei persoane apropiate ție sau copilului tău. Vei putea găsi sprijin pentru tine, iar cel mic un loc în care poate să discute liber, fără să simtă că preocupările lui aduc întristare. Va putea descoperi că toate emoțiile pe care le trăiește sunt parte din doliu. Va putea adresa orice întrebări îi vin în minte.

Drumul în tandem continuă împreună cu comunitatea din care facem parte. Ține-ți ușile deschise!

Citește și:

1. Cum, când și ce le spui copiilor despre divorț
2. Părinții care nu se văd de copii
3. Ce activități să alegi pentru vacanța de iarnă – partea I

Sursa foto: Flickr

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.