Copiii și temele de acasă

Zilele trecute, discutând cu nepotul meu despre şcoală, aflu că materia în care studiază limba română a devenit, dintr-o dată, de la cea mai “faină” la una pe care “ajung să o urăsc”. Motivul? E aceeaşi limba română, doar că de-acum primeşte teme pentru acasă. Multe (cel puțin așa consideră el)!

Tot zilele trecute am purtat o discuţie şi cu o colegă, psiholog la rândul ei, care îmi relata despre temele de acasă primite de unul din copiii cu care lucrează şi, mai ales, despre reacţiile persoanelor adulte raportat la ele. Copilul, isteţ fiind, este eficient în a-şi duce sarcinile la bun sfârşit, înţelegând repede ce are de făcut şi acordând răspunsuri cel puţin pertinente. Dificultăţile apar când se izbeşte de feedback de tipul “refă tema pentru că nu ai copiat cerinţa”, “îţi rup foaia dacă scrii urât”, “rescrie cu stiloul, nu cu creionul”.

Chiar contează atât de mult?!

Înţeleg să îţi doreşti să formezi un copil care ştie să se organizeze, care ştie să îşi argumenteze răspunsul şi să demonstreze în scris cum a ajuns să îl descopere pe X din ecuaţie, spre exemplu. Mă întreb însă pentru ce e nevoie să devii punitiv pentru că nu a copiat o cerinţă? Pentru ce pui accent pe copiatul unui text şi mai puţin pe interpretarea lui? Care e motivul pentru care îi soliciţi copilului să facă 100 de exerciţii de acelaşi fel dar cu cifre diferite dacă a înţeles cum să le rezolve de la bun început?

Sunt lucruri micuţe dar dacă reuşim să le lăsăm în urmă, în calitate de profesori, de părinţi, de persoane de referinţă pentru copii, reuşim să le menţinem acestora nevoia de descoperire, curiozitatea şi dorinţa de a învaţa mai mult. Cu siguranţă putem găsi şi alte metode! O temă văzută ca o corvoadă face să scadă interesul copilului pentru învăţare, să scadă stima de sine, să pună prea multă presiune, să încurajeze produsul şi mai puţin procesul, să valorizeze teoria formelor fără fond.

Şi da, îi menţionez pe părinţi în aceeaşi măsură pentru că uneori ei sunt cei care pun presiuni pe umerii profesorilor pentru a fi exigenţi: „Cum adică să nu le dai teme acasă?”, ” E nevoie să exerseze, dacă nu îl mut!” sau „Trebuie să îl dau la meditaţii pentru mi-e teamă că la şcoală nu face suficient”. Şi tot ei sunt cei care pot transmite profesorilor, cu tot respectul pe care aceşti profesori îl merită, care sunt aşteptările lor de la copii și de la școală. Dacă este cazul pot transmite faptul că uneori preferă să petreacă mai mult timp cu copiii acasă decât să îl pună la zid că nu şi-a copiat cele cinci cerinţe cerute de profesor şi a scris direct răspunsul.

Când vii acasă din primele zile de şcoală cu tema de a copia imnul României, parcă îţi piere cheful de multe. Poate vrei să îl citeşti, să afli când şi de ce a fost scris, să îi găseşti semnificaţia, dar când ştii că e nevoie să îl copiezi, cap-coadă, de pe o zi pe alta, la 9-10 ani, e foarte probabil să nu mai vrei să înţelegi textul, să faci totul mecanic, să visezi cu ochii deschişi la cum te jucai zilele trecute iar acum a reînceput “corvoada”.

Şi de aici pot începe discuţiile despre motivele pentru care unii aleg home-schooling (că tot clocotește internetul pe subiectul ăsta), şcoli democratice, sistemul “forest school” sau alte variante care își doresc să mențină nevoia de descoperire a copilului evitând astfel de lucruri aparent minore dar care se cumulează în defavoarea copilului.

În celălalt capăt al Pământului încep schimbări

Între timp, în Texas, o profesoară este aplaudată la scară largă pentru că decide ca pe parcursul anului şcolar temele pentru acasă să conste doar în completarea sarcinilor primite în timpul orelor de către cei care nu au reuşit să le termine la şcoală, fără altceva în plus. Desigur, ideea nu e de a opri procesul de învăţare la uşa şcolii, ci de a acorda mai mult timp copiilor pentru a face ceea ce le place, pentru a petrece timp de calitate cu familia şi a se odihni.

Eu zic că se poate şi la noi. Tu ce părere ai? Sunt temele pentru acasă necesare pentru ca cei mici să aibă succes academic sau e nevoie de o politică generală în care acestea să fie excluse? Scrie opinia ta într-un comentariu mai jos.

Citește și:

1. Când copilul tău minte
2. Cum încurajezi creativitatea copilului tău în familie
3. Teama părintelui de presiunea grupului

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.