Pierderile prin care trece părintele de adolescent

martie 07, 2017
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Adolescenţa a fost mereu un subiect intens de discuţie indiferent de generaţia la care ne raportăm. Este perioada în care cei mai mulţi dintre părinţi se aud spunând “Pe vremea mea..”, o perioadă în care adolescenţii scot în evidenţă caracteristici care şochează. Pentru părinte este, însă, mai ales o perioadă în care resimte multe pierderi.

Tendinţa fiecărui părinte este să îşi ţină cât mai bine în frâu copilul. Descoperă însă că limitele nu mai sunt acceptate la fel de uşor ci devin subiecte de ceartă. Rutinele nu mai permit la fel de multe momente de apropiere cu părinţii. Tot ce a funcţionat până atunci din “părințeală”, acum nu se mai aplică. Cel puţin aşa pare. Pentru tine, ca părinte, toată perioada aceasta poate fi percepută fără să vrei ca pe o pierdere. Pierderea controlului, pierderea comunicării, pierderea apropierii față de propriul copil.

Perioada de adolescenţă a copilului tău (pentru că, orice vârstă ar avea, tot copilul tău rămâne) este, de fapt, o perioadă de tranziţie spre independenţă. Gândeşte-te la câţi ani ai şters copilul şi cât ţi-ai dorit să înveţe odată să facă asta singur. Câte şireturi ai legat până a învăţat să facă fundă singur. Câte cărţi şi câte titrări i-ai citit de nenumărate ori (adesea acelelași cărţi sau de la aceleași filme) până când a învăţat să citească. Independenţa ai urmărit-o de fiecare dată, dar acum o resimţi ca pe o respingere.

Preadolescența începe în jurul vârstei de 8-9 ani, atunci când copilul începe să conteste părintele. Dacă până acum copilul era foarte atent la fiecare limită, încerca să respecte cu sfinţenie orice înţelegere şi era atent ca toţi ceilalţi să o respecte la rândul lor, acum el începe să conteste aceste limite şi caută argumentări clare. Părintele nu mai este cel căruia îi povesteşte orice i se întâmplă, comunicarea devine din ce în ce mai anevoioasă. Părintele poate traversa momente asemănătoare doliului atunci când îşi aminteşte de clipele magice petrecute alături de copilul lui.

Provocarea cea mai mare în “meseria de părinte” este să găseşti modalitatea de a sta conectat cu copilul tău şi de a-i arată că eşti disponibil pentru el ori de câte ori are nevoie, indiferent de piedicile pe care le aveţi.

În următoarea perioadă (până în jurul vârstei de 15-16 ani) creşte foarte mult importanța timpului petrecut alături de prieteni, astfel că timpul pe care copilul tău vrea să îl petreacă împreună cu familia scade foarte mult. Ignoranţa copilului poate fi astfel o sursă de anxietate pentru părinte. Cu cât încerci mai mult să deţii controlul, cu atât simţi că îndepărtezi mai mult copilul, iar asta poate deveni un cerc vicios. Este momentul în care simţi că îţi pierzi încrederea în propriul copil, te simţi respins, simţi că devii inutil în viaţa lui. Cu toate acestea, el are nevoie în continuare de încrederea şi sprijinul tău, aşa că e important să continui să îi fii aproape!

Urmează o perioadă în care presiunea grupului creşte foarte mult. Sunt încurajate consumul de alcool, de tutun sau de droguri, dar şi relaţiile sexuale şi participarea la aventuri riscante. Este o perioadă în care părintele constată că nu poate izola copilul de primejdiile venite din mediul social. Îi rămâne doar datoria de a informa şi de a discuta despre consecinţe. O altă pierdere, o altă ocazie pentru părinte să vadă că nu mai poate ţine în frâu orice situaţie.

Tot mai des se întâmplă ca, după terminarea liceului să apară o nouă pierdere pentru părinte: copilul lor poate să plece de acasă pentru perioade lungi de timp odată cu înscrierea la facultate. Pentru părinte este o luptă interioară puternică să se uite din depărtare cum copilul se străduieşte să îşi întindă aripile, cum cade şi se ridică şi încearcă din nou. Este un moment în care se schimbă mult relaţia cu copilul, părintele devenind adesea mai degrabă mentor decât sursă de autoritate.

Încerc cu acest articol să îţi reamintesc obiectivul final pe care ar trebui să îl ai, zi de zi, faţă de copilul tău. Acela de a-i oferi toate resursele și de a-i antrena toate abilităţile necesare unei vieţi independente. Poți pretinde comportamente rezonabile din partea lui, cere ceea ce ai nevoie de la el şi refuză ceea ce nu consideri că este acceptabil. Chiar daca nu e uşor, în tot procesul acesta este important să ştii să te uiţi și la tine, să analizezi stările prin care treci şi nevoile pe care vrei să ţi le împlineşti. Îţi va fi mai uşor să priveşti mai detaşat situaţiile la care eşti expus ca părinte şi să poţi lua deciziile corecte şi îi vei da un exemplu copilului tău arătându-i că e important să aibă grijă de el. Iar dacă simţi că îţi este greu să treci prin toate astea singur, nu ezita să ceri ajutorul unui specialist!

Citește și:

  1. Cum, când și ce le spui copiilor despre divorț
  2. Când copilul tău minte
  3. Celebrul „Nu”!

Sursa foto: Flickr

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Despre mine

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și sunt psihoterapeut cu specializare în terapie prin joc şi dramaterapie. Am lucrat cu copii în grădiniţe din Bucureşti şi din Braşov, am fost instructor pentru copii în programe de educaţie complementară, psiholog pentru copii instituţionalizaţi, psiholog pentru copii şi adulţi cu dificultăţi de învăţare. Acum continui să lucrez ca psiholog pentru copii şi familii şi consultant parenting în Brașov. Organizez sesiuni de dezvoltare personală şi ateliere de lucru prin metode creative atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
De ce fură copiii?Ne jucăm cu timpul – spectacol pentru copii la Brașov

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Îţi recomand şi:
Parteneri
Pastel Chalet Outdoor Fun SIGLA transformArt