Plânge când îl lași la grădiniță?

iulie 22, 2016
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Lucrând la grădiniţă, am avut ocazia să cunosc părinţi care mai de care. Toţi interesaţi de bunăstarea copiilor, toţi preocupaţi să găsească soluţii la dificultăţile pe care le au că părinţi.

La un moment dat, după deschiderea anului şcolar, o mămică se desprinde cu greu de copilul nou înscris la grupă, iar acesta plânge de se cutremură pereţii.

„Ce mă fac acum”, îmi zic în gând, pentru că cel mic nu dădea semne să se liniştească (plângea cu sughiţuri, îţi zic). Încerc să îl liniştesc, mă aşez lângă el, îi spun că sunt acolo pentru el şi că e în regulă să plângă atât cât are nevoie, dacă asta simte, că aştept să se liniştească și să participe la activități sau poate doar să observe. Încep apoi un cântec, în grup, încurajându-i pe toţi cei mici să se implice în jocul de ritmuri, în ideea de a crea o atmosferă relaxantă la care să se alăture şi copilul cu pricina.

Mămica stătea, tot timpul acesta, lipită de uşă

Ce nu am observat a fost că mămica stătea, tot timpul acesta, lipită de uşă, foarte îngrijorată pentru că cel mic plânge (mulți copii plâng la primele contacte cu grădinița, până se acomodează cu lipsa părintelui; deasemenea, mama ar fi putut oricând să intre în clasă). Ezitarea ei şi faptul că băieţelul ştia că e mama la uşă (cred că au un simț în plus faţă de noi, simț cu care copiii află când părinţii sunt în preajmă) a făcut lucrurile mai dificile.

Scurtând povestea, de câte ori mergeam la grupă, îl găseam pe băiat plângând, apoi reuşea să se liniştească şi să participe la activităţile pe care le făceam împreună, dar cum deschideam uşa şi dădea de mama, o luam de la capăt. Mamei îi era greu să plece ştiindu-l că plânge, copilului îi era greu să nu plângă știind că mama e în zonă și nu vine lângă el. Totul a durat săptămâni bune, până când mama a învățat să se desprindă de copil.

Ce se întâmplă dacă eşti într-o astfel de situaţie?

Un motiv pentru care copiii plâng când vrei să îi laşi la grădiniţă poate fi lipsa de încredere şi de fermitate a părintelui. Cunosc o situaţie în care copilul a plâns doi ani, zi de zi, de câte ori mama îl lăsa la grădiniţă. Își creştea singură copilul şi nu avea alternativă să îl trimită cu altcineva, iar dimineața era jale pentru că mama nu suporta să îl vadă plângând.

Dacă te identifici cu situațiile de mai sus, este foarte probabil să fi intrat într-un joc repetitiv – copilul a suferit când l-ai lăsat primele zile la grădiniţă, tu ai suferit alături de el şi ai rămas cu inima neîmpăcată, poate chiar ai plâns lângă el oricât ai încercat să te abţii. Copilul a simţit sau te-a văzut şi a asociat acel mediu ca pe unul potenţial periculos. A perpetuat astfel comportamentul până când a devenit ceva învăţat. Copilul tău s-a învăţat să plângă dimineaţă după dimineaţă, a făcut din asta un ritual de trecere din sânul familiei în agitaţia grădiniţei, oricât de mult încerci să îi explici că e frumos şi bine la grădiniţă și oricât de mult se distrează pe parcursul zilei.

Ce poţi face

  • Poţi începe prin a conştientiza nevoile tale. Caută să afli care îţi sunt temerile şi care e motivul pentru care îţi este atât de greu să te despărţi de el. Poate conştient ştii că nu i se întâmplă nimic cât timp lipseşti, dar emoţional ai o mulţime de trăiri care te înfrânează. Observă-te dacă ai nevoia de a fi mereu în control faţă de copilul tău şi dacă asta te ține în loc de a-l lăsa de lângă tine.
  • Gândeşte-te cum îţi doreşti să ajungă copilul tău când va fi mare, ce caracteristici e important pentru tine să aibă? Dacă vreunul din răspunsuri este legat de ideea de a fi un individ independent, află că e nevoie să lucrezi la asta. Învaţă să îl laşi să zboare lucrând cu nevoia ta de a fi un părinte hiper-protectiv.
  • Ai încredere în copilul tău, pentru că se poate adapta la situaţii mult mai uşor şi mai repede decât putem noi, adulţii, sau decât ne putem noi imagina.
  • Ai încredere în tine ca om şi ca părinte. Ai crescut un pui încă de când nu reuşea să îşi coordoneze mişcările, iar acum puiul de om face primii paşi spre independenţă. E greu să îl vezi că începe acest traseu, dar ai pus nişte baze solide şi vei continua să faci asta din ce în ce mai bine. E important să cauţi să te îmbunătăţeşti şi să îţi descoperi copilul.
  • Învaţă să pui limite ferme! Atenţie, asta nu înseamnă mai puţină iubire. Copiii au nevoie să li se spună în ce limite este în regulă să se dezvolte. Un copil care nu are limite, creşte haotic, neştiind ce este în regulă şi ce nu este în regulă să facă.

Imaginează-ţi că te angajezi la un loc de muncă într-o fabrică despre care nu ştii nimic şi îţi este permis să faci orice

La început poate încerci să pui în funcţiune o maşinărie, dar nu ştii dacă ai făcut bine. Cei din jur te lasă fără să îţi spună nimic. Apoi mai apeşi pe câteva butoane, vezi că huruie maşinăria, dar, din nou, nu ştii dacă e bine sau nu, pentru că nimeni nu îţi spune care îţi sunt limitele locului de muncă şi nici nu te ghidează spre ceva anume. toţi ezită să îţi spună încotro să o iei. Ajungi să alergi haotic de ‘colo-‘colo încercând să manevrezi maşinăriile, te bagi peste colegi, te enervezi.. ajungi să fii haotic, iritat, agitat. Când vine cineva şi îţi spune că tu răspunzi de o linie de producţie şi că e nevoie să pui şuruburi dintr-un colţ în altul, te linişteşti, înveţi ce ai de făcut şi te luminezi. Cam aşa este şi cu cei mici: ei cresc într-o lume în care nu ştiu de unde să o apuce, aşa că apelează la adulţii din jur să îi înveţe ce-şi-cum.

  • Revenind la situaţia de mai sus, e important să îţi pregăteşti copilul pentru grădiniţă. Îi repeţi zilnic, înainte de a ieşi din casă, ce urmează să se întâmple, e important să îi spui asta de câte ori are nevoie. Limitele ferme se referă la cât timp urmează să petreci tu la grădiniţă cu el dimineaţa şi în a te ţine de ceea ce îi spui. Ideal ar fi să nu petreci mai mult de jumătate de oră pe holurile grădiniţei. Îl ajuţi să se schimbe de haine, verificaţi împreună să aibă tot ce are nevoie pentru ziua respectivă, poate salutaţi colegii împreună, o îmbrăţişare şi o reamintire a cât de mult aştepţi să va revedeţi după X ore de stat separaţi. Apoi pleci fără ezitare (chiar dacă îți simţi inima cât un purice). Afară poţi să plângi, să strigi, să dai cu picioarele în cauciucuri, e treaba ta. Dar pentru cel mic e important să simtă că ştii ce faci (citește despre asta și în articolul despre conflictele dintre părinți) şi că eşti un părinte sigur pe tine când îl laşi între oameni pe care nu îi cunoaşte atât de bine.
  • Solicită ajutorul educatorilor – explică-le dacă îţi este greu la despărţirea de copilul tău şi spune-le să te ajute să preia copilul cu calm şi blândeţe atunci când e nevoie să pleci, pentru a nu prelungi suferinţa (a lui, a ta, a colegilor lui de grupa, a educatorilor poate). Arată-i şi copilului că ai încredere să îl laşi cu aceşti adulţi care îl vor ajuta cât timp tu lipseşti.
  • Evită să cedezi și să îl iei acasă. Copilul tău va învăța că primește ce dorește pe măsură ce plânge mai tare. Asta va înrăutăți lucrurile pentru că se așteaptă să îl iei, din nou, de acolo și să petreci timp cu el. Independența o va capata doar când tu vei avea curajul să îl lași să zboare.

Mai ai timp până la toamnă să îţi pregăteşti copilul de un an nou şcolar (12 septembrie anul acesta). Ai timp să te pregăteşti la rândul tău pentru a putea face faţă eventualelor momente cu plânsete. Doar ai încredere în tine şi în copilul tău!

Citește și alte articole:

  1. Momente dificile – când copilul spune „Te urăsc”
  2. Temperamentul copiilor – de ce e important să știi despre el
  3. Copilul care aruncă

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Despre mine

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și sunt psihoterapeut cu specializare în terapie prin joc şi dramaterapie. Am lucrat cu copii și părinți în grădiniţe din Bucureşti şi din Braşov și în cadrul unor programe de educaţie complementară. Am fost psiholog pentru copii instituţionalizaţi și pentru copii şi adulţi cu dificultăți de învăţare. Acum continui să lucrez în propriul cabinet de psihoterapie cu adulți și copii. Organizez sesiuni de dezvoltare personală şi ateliere de dezvoltare personală prin metode creative atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
Conflincte între părinţi? Cum gestionezi situaţia dacă eşti părinte singurActivități cu cristale de apă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *