“Fericirea este o pătură caldă” sau “Obiectul de tranziţie” - Partea a II-a

aprilie 29, 2016
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Ştiu că pentru copii un obiect de tranziţie poate avea valenţe care pentru noi, adulţii, sunt greu de înţeles. Am ajuns însă să conştientizez importanţa unui astfel de obiect încă de acum mulţi ani, când o fetiţă tare dragă mie, cu părul bălai şi plin de onduleuri, a început să plângă cu sughiţuri pentru că “L-am pierdut pe Bunny în GAURA GRĂDINIŢEEEI!”. Închipuie-ţi un pui de om, de-a dreptul disperat că iepuraşul său de pluş a căzut în spirala scărilor (gaura grădiniţei!).

Am scris în articolul precedent despre ce înseamnă obiectul de tranziţie şi despre rolurile sale în dezvoltarea copilului care alege să se ataşeze de acest obiect. Astăzi îţi scriu despre cum poţi evita momentele dificile şi tensionate.

Ce poţi face ca părinte:

Una din cele mai frecvente dificultăţi pe care le poţi întâmpina este faptul că nu poţi desprinde obiectul de copil (sau copilul de obiect) nici măcar pentru o spălare (a obiectului de data aceasta). Ajunge o sursă de microbi şi, la un moment dat, o să observi că arată foarte uzat (mai ales lângă hainele noi şi elegante de la un eveniment important).

Ca să previi momentele dificile, poţi încerca:

  • să găseşti o dublură pentru jucăria/păturica de care se ataşează copilul; îţi va fi astfel uşor să le schimbi între ele pentru a le curăţa şi ai mereu un plan de rezervă dacă se pierde; ideal este, însă, să le ai cât mai devreme pe amândouă şi să le alternezi astfel încât gradul de uzură să fie apropiat. Degeaba îi vei lua un obiect nou peste doi ani, identic cu primul, pentru că sunt şanse mari să nu fie acceptat de copilul tău;
  • dacă este vorba de păturică, este mai uşor; poţi oricând să tai pătura în două şi să îi oferi copilului bucaţile pe rând; pentru copilul tău vor fi mai importante textura şi rolurile pe care păturică care le are, decât mărimea ei;
  • să îţi înveţi copilul anumite reguli cu privire la obiectul de care e ataşat, încă de la început; există grădiniţe, spre exemplu, unde copiilor nu li se permite să vină cu obiecte de acasă; pentru a evita să faci din asta o dramă, poţi începe prin a stabili împreună cu copilul tău că obiectele la care ţine mult e mai indicat să rămână acasă; subliniază-i că vor fi acolo pentru el când se va întoarce (cu ocazia asta, şansele ca cel mic să plângă sau ca obiectul de tranziţie să se piardă sau să se umple de noroi sunt mai mici); doar dacă e cazul să plecaţi de acasă şi să lipsiţi peste noapte va fi nevoie să ai toată recuzita cu tine, pentru a te asigura că va dormi liniştit copilul tău;
  • să ignori felul în care arată obiectul de care e ataşat copilul tău şi să ţii cont de importanţa pe care o are pentru cel mic (şi până la urmă, aminteşte-ţi de câte ori ţi-a fost mai uşor să îl adormi pentru că a avut obiectul acesta în braţe).

Până la ce vârstă păstrează obiectul de tranziţie?

Din fericire pentru întreaga grădiniţă, Bunny a fost recuperat şi situaţia a revenit la calmul iniţial, dar mă gândesc mereu la intensitatea cu care a trăit momentul fetiţa de care vă scriam şi la cât de dificile pot deveni unele momente de acest gen. Pentru liniştea ta, află că cei mai mulţi copii găsesc de folos obiectele de tranziţie până pe la vârsta de trei ani şi dintre ceilalți, în mare parte ajung să înveţe cum să se liniştească singuri până la vârsta şcolară. Aşa că cel mic va renunţa până la urmă să mai dorească să fie peste tot cu obiectul pe care l-a ales să îl ajute la tranziţii iar tu vei scăpa de această grijă. Şi până la urmă, vorba lui Linus din desenele animate: cine dintre voi nu depinde de cineva sau de ceva că să facă faţă unei zile? (Who among you doesn’t depend on someone or something to get through the day?)

Cred că şi cei care au creat o comunitate a urşilor de plus şi a jucăriilor pierdute sau găsite – găseşti aici – s-au gândit cât de mult suferă copiii după obiectele lor preferate. Jucăriile sunt pierdute sau găsite în parcuri, în taxiuri, pe scări, în cafenele, pe bănci sau în pieţe mari. De la Roma, în New York sau în cealaltă parte a globului, în Melbourne, oamenii îşi caută jucăriile sau strigă după proprietarii lor. O idee minunată!

Îţi recomand să citeşti şi:

  1. Un prieten nou la masă?
  2. Când copilul tău minte
  3. Şase lucruri despre întrebările copiilor

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
“Fericirea este o pătură caldă” sau “Obiectul de tranziţie”Cum încurajezi creativitatea copilului tău în familie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *