Ce faci cu copilul care nu ştie să piardă?

În încercarea lor de a-şi ajuta copiii, mulţi dintre părinţii din ziua de astăzi ajung să facă o mulţime de lucruri în locul celor mici. Nevoia părintelui de a proteja copilul, de a-l feri de suferinţă, îl poate aduce pe acesta din urmă în punctul în care nu mai ştie să piardă. Asta poate crea anxietate, sentimentul copilului că este inadaptat, sentimentul că este incompetent.

Am întâlnit în ultima vreme mulţi copii care sunt foarte aspri cu ei înşişi, care nu ştiu cum să reacţioneze atunci când nu obţin ceea ce şi-au propus. Copii care îşi propun obiective mai înalte decât pot atinge, care suferă enorm în urma unor incidente mici, copii care ajung să fie vulnerabili la anxietate. Sunt copii care au ajuns să renunţe să mai încerce, care se plafonează şi nu mai au nevoia naturală de a descoperi lumea din jurul lor şi de a adresa întrebări despre procesele și fenomenele pe care le observă.

Spre exemplu l-am întâlnit pe Luca (toate numele din articol sunt schimbate pentru păstrarea anonimatului) care plângea în fiecare zi, la grădiniţă şi acasă, atunci când nu era primul la rând. Sau pe Alex care îşi rupea toate lucrările de control care nu erau de calificativul Foarte Bine iar apoi se închidea în camera lui cu orele. Sofia plânge de fiecare dată când nu se joacă cei din parc cu ea și cere să plece în casă, iar Moni, atunci când nu a intrat la cel mai bun liceu din oraş, asemeni prietenelor ei, a început să aibă un comportament de auto-mutilare.

Toleranţa la frustrare este o abilitate de viaţă ce se învaţă.

Unii copii sunt atât de aspri cu ei încât nu mai pot duce la bun sfârşit alte activităţi de peste zi după ce eşuează să atingă un obiectiv. Adesea sesiunile de terapie îi ajută, dar e nevoie de o schimbare și la modul părinților de a reacționa. Se poate ca presiunea adulţilor pentru rezultate deosebite să fie prea mult pentru ei. În acelaşi timp, însă, unele temperamente sunt mai predispuse la astfel de comportamente. De aceea este nevoie să îţi cunoşti bine copilul (citeşte despre tipurile temperamentale ale copiilor aici).

Ca să îţi poţi ajuta copilul să înveţe să piardă, încearcă să ţii cont de următoarele idei:

– Fii un exemplu pentru copilul tău. Ştiu că am mai scris despre asta, dar tu, în calitate de părinte, eşti cel în prezenţa căruia copilul îşi petrece cel mai mult timp şi de la care învaţă cele mai multe comportamente. Astfel , învaţă tu cum să vorbeşti despre momentele în care ai dat greş de-a lungul zilei. Fie că ai uitat ceva, că ai greşit când ai judecat un coleg prea repede sau că ai uitat să semnezi nişte acte importante, discută despre aceste momente acasă. Copilul tău are nevoie să ştie că nu eşti perfect, că şi tu ai parte de situații în care lucrurile nu ies cum ţi-ai dorit. Mai mult de atât, el are nevoie să afle cum ai făcut faţă situaţiei dificile (dacă nu ai ales un mod tocmai sănătos de a te descarca pe şeful tău şi apoi ai fost concediat, profită de ocazie să îl înveţi o lecţie despre “aşa nu”). Transmite-i astfel că greşelile sunt inevitabile și că ce ne dorim, de fapt, este să învăţăm din orice experienţă.

– Ascultă-ţi copilul fără a-l judeca. Chiar dacă pentru tine motivul pentru care e supărat pare că „nu e mare brânză”, nu e momentul să îi transmiţi că ceea ce simte e inadecvat. El se simte supărat, furios, gelos, dezamăgit sau frustrat şi nu are nevoie de cineva care să îi spună că nu e în regulă să se simtă aşa. În schimb, îi poţi spune ceea ce observi: “Știu că te simţi furios că nu ţi-a ieşit pasa la tenis şi că ţi-ai fi dorit să joci mai bine”. E suficient! Stai lângă el sau în apropierea lui şi discută mai multe despre ce s-a întâmplat atunci când este liniștit.

– Oferă-i ocazia să se gândească cum ar putea să facă data viitoare mai bine. Poţi face astfel o lecţie din fiecare întâmplare. Cu copiii mici te poţi juca cu păpuşi de mână sau de degete pentru a reliefa situaţia, reluând de câte ori este necesar o scenă până când poate găsi o soluţie dezirabilă (iar dacă nu poate, schimbaţi rolurile şi propune tu o variantă sănătoasă de răspuns). Pentru cei mai mari poţi adresa întrebări astfel încât să îl aduci pe copil să descopere ce ar putea face altfel.

– Laudă copilul pentru lucrurile pe care le poate schimba la el. Laudă-l pentru procesul prin care trece pentru a-şi atinge obiectivele, pentru strategiile pe care le-a încercat. Studii recente arată că o astfel de abordare (în care îţi lauzi mai puţin copilul pentru abilităţile lui înnăscute precum inteligenţa) are şanse mai mari să dezvolte plăcerea pentru învăţare şi dorinţa copiilor de a excela.

Ştiu, e dureros să îţi vezi copilul suferind. E dureros să stai lângă cineva neputincios care se luptă să înveţe cum să gestioneze situaţiile de viaţă. Dar doar atunci când cazi, înveţi cum să te ridici.

Citește și:

1. Pierderile prin care trece părintele de adolescent
2. Copiii și temele de acasă
3. 7 replici cu care poți reduce fricile copilului tău

Sursa foto: Flickr

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.