Cum lucrăm cu gravidele cu istoric de avort spontan? Atelier Camelia Chețu

Ca psihoterapeut știu deja că atașamentul mamei cu copilul nu apare ca în filme, la prima vedere, ci se formează în timp. Relația de atașament începe încă din timpul sarcinii – mama își mângâie burta, își alintă fătul cu diferite forme de alint, îi vorbește și i se adresează proiectând ce urmează să se întâmple când se vor cunoaște. În perioada aceasta proiectăm visele dar și fricile noastre legate de sarcină, naștere, de creșterea copilului. Uneori lucrurile merg ușor, ca unse, alteori experiențele de viață contribuie la experiențele cu noua sarcină, dând drumul mai tare anxietăților și fricilor. Sunt tot mai multe cupluri diagnosticate cu infertiliate, cupluri care apeleaza la reproducere umană asistată, sunt cupluri care trec prin pierderi de sarcini în diferite etape de dezvoltare, cupluri care pierd copilul la naștere. O sarcină venită după astfel de istoric, aduce cu ea un mixt intens de emoții care de multe ori are nevoie să fie procesat alături de un specialist.

Ultimul articol pe blog venea să anunțe Conferința Internațională cu tema “Sănătatea perinatală – o abordare psiho-socio-medicală”. Iată că, la doar puțin timp după acest eveniment, se leagă și un atelier al unuia dintre speakerii prezenți, dr. psih. Camelia Chețu, Conferențiar Universitar, Fondator Motherhood.

Atelierul vine să completeze informațiile de la conferință pentru specialiști și dezvoltă subiectul intervenției psihologice de optimizare a atașamentului prenatal la gravidele cu istoric de avort spontan (mai multe detalii găsești aici). De când am văzut programul, mi-a atras atenția subiectul abordat, întrucât, deși nu se vorbește despre asta la nivelul societații, avortul spontan este una dintre cele mai frecvente complicații în sarcină.

Ce mi-a plăcut la prezentarea din cadrul conferinței?

Faptul că accentul a căzut pe partea aplicativă, pe procesul din cadrul cabinetului de psihoterapie în lucrul cu gravidele cu istoric de avort spontan, mai puțin pe teorie la care avem acces tot mai mult. M-am bucurat să văd că dintre tehnicile descrise se regăsesc cele expresiv creative, care încurajează implicarea mamei în joc. Am regăsit, astfel metode pe care le folosim și noi în terapia prin joc și dramaterapie. Dintre cele menționate se numără povestea cu început dat pentru evaluarea interferenței dintre trecut – durerea pierderii anterioare prin avortul spontan – și prezent – frica de o nouă pierdere; reprezentarea prin modelare a sarcinii pierdute, a sarcinii actuale, a mamei și integrarea lor într-o singură imagine; găsirea de sens pornind de la metafore și simboluri. Știm că jocul accentuează starea de relaxare, aduce mama mai aproape de copilărie și de copilul pe care urmează să îl crească.

Microchimerism fetomaternal

Ceva inedit, despre care am auzit de foarte puține ori, a fost conceptul de microchimerism fetomaternal. Termenul vine din genetică, din reproducerea umană asistată medical și se referă la transferul bidirecțional în sarcină până la avortul spontan și până la naștere a celulelor fetale în sistemul circulator al mamei și al celulelor materne în sistemul circulator al fătului. Camelia ne spune că aceste celule rămân până la 27 de ani în sistemul circulator al mamei, ceea ce mă trimite cu gândul că acest lucru poate fi uneori singurul confort permis mamei nenăscutului. Ideea transmisă este să venim în sprijinul mamei să accepte ideea că este încă o mamă pentru primul copil, chiar dacă l-a pierdut, și să încurajăm sistemul de încredere în propriul corp. Rămân cu multe întrebări legate de acest concept – când începe acest transfer de celule pe parcursul sarcinii? Cât de studiat este acest concept? Ce impact are această descoperire pentru mamele aflate în situații de avort (personal m-a speriat puțin gândul acesta inițial)? Evident rămân ca subiecte de cercetat pe plan personal, dacă nu vom apuca să dezbatem aceste lucruri în cadrul atelierului de săptămâna viitoare.

Una peste alta, înțeleg că intervenția propusa de Camelia este bazată pe atașament și psihoterapie orientată spre corp. Mi-ar plăcea să aflu mai multe despre cum folosește atașamentul în terapie și cum implică corporalitatea în sesiunile ei. De asemenea, sunt curioasă cum abordează furia mamei față de propriul corp sau neîncrederea mamei în corpul ei ca spațiu sigur pentru ca noul copil să se dezvolte. Multe de discutat, din nou timp limitat, dar este de  apreciat deschiderea pentru a aprofunda subiectul din partea Cameliei Chețu. Ne vedem sâmbătă, 17 octombrie 2020, de la 9.30, online, să adresăm întrebări, să descoperim tehnici noi de lucru în zona perinatală.

Împreună mutăm munți și putem fi un adevărat sprijin pentru mame!

Citește și:

1. Să nu uităm de mame sau despre depresia post-partum
2. Ești un părinte anxios?
3. Vocea mamei si dezvoltarea copiilor

Sursa foto: Flickr

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.