-
Cu toată suferința unei pierderi anterioare, cu durerea unor diagnostice de infertilitate, cu agitația și entuziasmul puse pe masă în speranța unei sarcini prin fertilizare asistată medical nereușite, unele femei reușesc să rămână însărcinate din nou. Fără să realizeze, sarcina/sarcinile pierdute vin să pună amprenta asupra acestei noi sarcini. Despre aspectele psihologice si intervenția terapeutică a gravidelor cu istoric de avort spontan.
-
Sunt tot mai multe cupluri diagnosticate cu infertiliate, cupluri care apeleaza la reproducere umană asistată, sunt cupluri care trec prin pierderi de sarcini în diferite etape de dezvoltare, cupluri care pierd copilul la naștere. O sarcină venită după astfel de istoric, aduce cu ea un mixt intens de emoții care de multe ori are nevoie să fie procesat alături de un specialist. Din acest motiv dr. psih. Camelia Chețu ne invită la un atelier cu subiectul intervenției psihologice de optimizare a atașamentului prenatal la gravidele cu istoric de avort spontan.
-
O perioadă lungă am pus mult accent în activitatea cabinetului de psihologie pe lucrul cu sănătatea mentală maternă. Nu am găsit multe resurse la noi în țară, dar mă bucur să văd că lucrurile se schimbă! Urmează Webinarul gratuit „Sarcină, naștere și atașament – Impactul dezvoltării timpurii asupra sănătății copilului și a adultului” și Conferința Internațională cu tema “Sănătatea perinatală – o abordare psiho-socio-medicală”!