Dacă bebelușul ar avea posibilitatea să spună în cuvinte care este cel mai important lucru pe care și-ar dori să îl primească de la persoana semnificativă din viața lui, poate ar spune: „Dă-mi CURAJ să ies în lume! Am nevoie să învăț de la tine că a fii în viață este un lucru bun, că a mă conecta cu ceilalți îmi aduce bine, că a explora lumea în siguranță mă va crește frumos. Ajută-mă să mă văd pe mine în tine, cu claritate, așa cum sunt!„
Ce bine ar fi să avem un instrumentar clar, înainte de a porni în călătoria-om-mare-cu-om-nou
Ce bine ar fi să avem un instrumentar clar, înainte de a porni în călătoria-om-mare-cu-om-nou, un fel de manual personalizat în care e scris cu praf de stele și cu lumini de soare, cum am putea să umplem proaspătul venit pe lume cu iubire, încredere, curaj, tristețe – numai cât să pregătească drumul bucuriei, imperfecțiune – numai cât să fie recunoscător greșelilor menite să ne propulseze spre orizonturi pline de posibilități, vulnerabilitate – atât cât este nevoie pentru a ne scălda în puteri nebănuite, siguranță. Da, acesta e cuvântul: siguranță! Căci pe teren sigur, pășim cu încredere, chiar de nu vedem ce e în depărtare!
Ce bine, totuși, că nu există un astfel de manual
Ce bine, totuși, că nu există un astfel de manual. :). Că viața poate curge așa cum e ea și ne învață pașii relaționării trăind viața brută, nefinisată, neșlefuită încă, însă cu potențial de a deveni diamantoasă.
Cu ochii larg deschiși și cu mintea liberă de lacăte, ne putem ghida, ca părinți, după învătăturile celor care au studiat și studiază necontenit mintea umană. Ne putem lua notițe. Le aplicăm în măsura în care ni se potrivesc. Când ne e greu, ne uităm și în noi, cu blândețe, neuitând că ne suntem locuiți de multe variante ale noastre: bebeluș, copil, adolescent, tânăr, iubit, adult. Ne ascultăm și ne observăm în noul rol, ne dăm timp să devenim mai buni, învățând din greseli. Ne mai dăm jos de pe piedestalul făurit din ani de experiențe diverse de viață și îmbrățișăm necunoscutul zilelor din fața noastră cu uimire, nerăbdare, curaj și recunoștință. Ne uităm la bucata de om-încă-fără-experiențe ca la un bun profesor, pe care e nevoie doar să îl VEDEM, ALINĂM și PROTEJĂM pentru a-i putea oferi cel mai de prețios dar: SIGURANȚA că este iubit pentru ceea ce este! Iată cuvinte cu care putem împodobi orice relație!
Copiii au nevoie de granițe, au nevoie de un cadru sigur în care să poată să testeze viața
Cum s-ar înfățișa și desfășura viața, înfășurată fiind în pătura siguranței, țesută de cel-mai-iubit-dintre-pamântenii-părinți? Un aspect esențial ar fi setarea de limite. Copiii au nevoie de granițe, au nevoie de un cadru sigur în care să poată să testeze viața. Vor ști că sunt iubiți, văzuți, vor fi siguri că părinților le pasă de ei și vor integra reguli sănătoase de relaționare.
„Lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijare.” Magda Gerber
Viața cu limite ar rămâne ancorată în realitatea nesiguranței, a impermanenței, a impredictibilității, a schimbărilor; însă, aceeași viață, ar fi simțită, trăită și îmbrățișată cu curaj, cu uimire și curiozitate, cu intenții de explorare, cu iubire și încredere în oameni.
Un lucru este sigur! Înveliți în iubire, încurajați și sprijiniți în devenirea lor, având o bază de siguranță în care limitele sănătoase ne protejează pe toți, copiii noștri vor călători mai lin într-un viitor în care le va fi ușor să respire printre greutăți, vor ști să repare greșeli, se vor respecta pe ei înșiși și pe cei din jurul lor, vor zâmbi cu ochii și vor putea umple lumea cu lumina lor.
Și copila spune mamei:
„Te iubesc atât de mult!”
Iară inima topită
În al mamei corpușor,
Se întinde-ușor, ușor,
Și se simte ca ticsită
Prinsă-n corp de puișor!
Și copila, diafană,
Glăsuiește-n a-ntări
Sentimentul inimii:
„Te iubesc atât de tare!”
Și o doare!
Sincer! Doare!
Pentru că tristețea moare
Și nu-ncape fericire
Ce aleargă făr’ oprire
Într-un corp de dulce mamă!
Și nici lacrimi nu mai curg.
Și nici vorbe nu mai ies.
Doar priviri cu înțeles.
Ziua, noaptea, zori, amurg!
„Te iubesc si eu, bulină!”
Zise mama mult senină!
„Și mereu te voi iubi
și nu voi a m-odihni,
Chipul-înger a-ți privi!
Și voi încerca mereu
Mă voi strădui din greu
Cu blândețe să te cresc!
Să zâmbesc!
Să te iubesc!
Să-ți mulțumesc!”
(Oana Popa, 2014)
Citește și:
- Very Important Parent
- Doliul în peprioada sărbătorilor de iarnă
- Când tehnologia ia locul activităților sportive
Resurse utile
Resources – Magda Gerber, Seeing Babies with New Eyes
Sursă foto: arhiva personală