Când copilul se plictiseşte, face o mulţime de lucruri care cu greu i-ar trece prin cap unui adult. Astăzi, în parc, spre exemplu, în timp ce un tătic discută la telefon, copilul se caţără pe te-miri-ce, rupe crengi, trânteşte balansoarul şi aruncă cu pietre. Tatăl, observă, îi spune copilului să înceteze, dar nu poate întrerupe conversaţia importantă de la telefon. Astfel, după mai multe încercări eşuate de a opri copilul să arunce cu pietre, urmează un răspuns obraznic din partea celui mic și tonul grav al tatălui spunând “O să am ce să-i spun mamei când ajunge acasă!”.
Aud de multe ori replica “Vezi tu când vine mama/tată acasă”, în funcţie de părintele care are mai multă autoritate în casă. Şi tot de multe ori observ copilul căruia i se spune asta. Îl văd cum, adesea, continuă nestingherit ceea ce făcea sau cum reacţionează speriat la ideea de a da ochii cu “inamicul”.
Acum, desigur, părinţii nu ar trebui să fie inamicii copiilor, dar uneori par să fie aşa. Care sunt efectele asupra copilului când lăsăm pe umerii altora disciplinarea copiilor? Haide să ne uităm la situaţia din parc pentru a-ţi vorbi despre câteva dintre aceste efecte:
- Copilul învaţă că mama este responsabilă de limitele care i se impun, văzând-o pe aceasta ca pe un personaj negativ, ceea ce distanţează relaţia dintre ei.
- Când un copil greşeşte faţă de o persoană, relaţia lor este afectată şi are nevoie să fie restabilită. Aici copilul a greşit, dar nu faţă de mama, care nu este de prezentă, ci faţă de tata, de adultul prezent. Băiatul a răspuns obraznic, dar asta nu are de-a face cu relaţia acestuia cu mama. Poate chiar dorește să o întâmpine plin de bunăvoinţă şi dragoste. Închipuie-ţi acest moment de revedere cu mama care, în loc să îl îmbrăţişeze, îl respinge şi îl ceartă pentru ceva ce a făcut băiatul când era cu tata.. nu pare tocmai corect, așa-i?
- Autoritatea tatălui scade mult în ochii copilului, devenind tot mai dificil pentru acesta să menţină limite. La o adică, de ce să te ascult (poate gândi copilul) dacă aştepţi să vină altcineva să vorbească pentru tine?
- Credibilitatea tatălui scade în situaţia în care comportamentul copilului este trecut cu vederea – șansele ca totul să fie uitat cresc odată cu timpul scurs până la revederea mamei, ceea ce poate încuraja copilul să repete comportamentul nedorit.
- În acelaşi timp tatăl îi transmite copilului mesajul că este în regulă să încalce înţelegerile cât timp nu este surprins de mamă.
Scopul disciplinării eficiente este să îl ajuţi pe copil să se organizeze, să interanlizeze reguli şi să dobândească comportamente adecvate din punct de vedere social. Nu spun să îl transformi într-un copil care nu gândește pentru el, ci un copil care ştie să respecte înţelegeri astfel încât să nu se rănească şi să îi respecte pe cei din jur. Acest lucru presupune însă constanţă din partea adulţilor de referinţă şi aplicarea consecinţelor atunci când are loc comportamentul nedorit în loc de amânarea lui.
Citește și:
- Copiii și temele de acasă
- Momente dificile – când copilul spune „Te urăsc!”
- Când părintele reacționează exagerat
Sursa foto: Leonid Afremov