Când copilul se pierde cu firea în mijlocul magazinului aglomerat, la o cină în familia extinsă sau chiar acasă, poate fi un moment frustrant. Toate ţipetele, sentimentele rănite, lacrimile curse, fac din tine şi din copilul tău persoane de nerecunoscut.
Auto-controlul înseamnă să îţi poţi gestiona comportamentul şi emoţiile pentru a putea lua decizii bune, pentru a face faţă eficient frustrării. Evident, copiilor mici le lipseşte auto-controlul adulţilor. Auto-controlul se dezvoltă de-a lungul timpului, cu schimbări importante între 3 şi 5 ani, adică în perioada „celor șapte ani de acasă”. Cu toate acestea, unora le este mai greu decât altora să îşi stăpânească impulsurile şi să îşi controleze comportamentul. Vestea bună este că auto-controlul poate fi învăţat, iar o contribuţie majoră o are familia, urmată de sistemul de educaţie.
De ce să pui mai mult accent pe auto-control decât pe câte fişe de lucru face copilul?
Având capacitate de auto-conontrol ridicată, copiii îşi pot aştepta rândul, pot rezista la presiunile grupului în mai mare măsură şi pot rezolva probleme sociale cu succes. Toate acestea îi face să fie mai bine acceptaţi în grup decât cei cu capacitate redusă de auto-control.
Rezultatele şcolare sunt şi ele influenţate de capacitatea copiilor de a-şi controla impulsurile. Ei pot asculta mai multe informaţii, se pot gândi de două ori înainte să emită un răspuns şi pot analiza mai bine problemele astfel încât să vină cu soluţii de succes. Aşadar auto-controlul e foarte util în construirea gândirii critice și în rezolvarea sarcinilor.
Copiii cu o capacitate redusă de auto-control şi de planificare au o probabilitate mai mare să aibă comportamente agresive (Raaijmakers et al 2008; Ellis et al2009 cit. in Gwen Dewar). De asemenea, e mult mai probabil să dezvolte anxietate şi depresie (Martel et al 2007, Eisenberg et al 2010, cit. in. Gwen Dewar).
Pe termen lung, există şanse mai mari că acei copii care au demonstrat o capacitate scăzută de auto-control să devină obezi, să fumeze sau să devină dependenţi de alcool sau droguri (Sutin et al 2011; Moffit et al 2011, cit. in Gwen Dewar). Există cercetători care au arătat chiar că şansele de angajare şi de menţinere a unui loc de muncă sunt mai scăzute la cei care au demonstrat în copilărie o capacitate scăzută de auto-control.
Rolul părinţilor
Copiii au nevoie de relaţii de ataşament sănătoase, de înţelegeri clare şi de limite constante din partea părinţilor şi a educatorilor pentru a putea dezvolta auto-control.
Ignorarea comportamentului nedorit sau cedarea în faţa ieşirilor copilului (un stil parental permisiv), vin în dezavantajul auto-controlului celui mic. Până la urmă cum să înveţi care sunt limitele dacă nimeni nu le poate impune? Pe de altă parte stilul parental autoritar, care presupune ca cel mic să se supună ordinelor fără drept la replică, s-a demonstrat a fi la fel de nepotrivit când vine vorba de gestionarea controlului de către copil.
E nevoie, aşadar, să găseşti o cale de mijloc. În calitate de părinte poţi să îţi încurajezi copilul să exploreze şi să îşi hrănească curiozităţile, dar în limitele siguranţei sale (fizice şi emotionale) si a celor din jur.
Urmărește articolele! În curând revin cu idei de activități prin care poți exersa auto-controlul copilului tău.
Citește și:
- 7 replici cu care poți reduce fricile copilului tău
- Copiii și temele de acasă
- Ce abilități încurajezi la copilul tău?
Ți-a plăcut acest articol?
Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:
