Tema părinților pentru acasă în noul an școlar

septembrie 07, 2017
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

S-au strâns deja două luni! DOUĂ luni de când nu am mai scris pentru Părinţii în Tandem, dar şi două luni de activităţi şi voie bună. Aşa este, am petrecut mai puțin timp pe blog, însă am răspuns mail-urilor voastre, am continuat cu sesiunile de terapie, cu grupurile de dezvoltare personală şi activităţile de voluntariat.

Mă întorc acum cu forţe şi idei proaspete, ca în fiecare an în această perioadă, dar şi cu lecţii învăţate. Iar articolul de astăzi este despre lecţia pe care o primesc din nou şi din nou de la copiii familiilor cu care am bucuria să vin în legătură.

Să îţi povestesc câteva situaţii, ca să îţi faci o idee despre ce vorbesc:

  • David (evident, păstrez confidenţialitatea numelor când vă relatez) are 9 ani. A venit la cabinetul de psihoterapie împreună cu mama. Înainte să mă întâlnesc cu el, mama mi-a relatat că nu se înţelege cu el, că este obraznic cu părinţii, că nu se opreşte din jocurile de la calculator deşi ştie că nu sunt în favoarea lui, că ţipă atunci când ceva nu îi convine şi reacţionează, în general, violent atunci când cineva încearcă să îi impună o limită. La cabinet, atunci când atenţia a fost toată canalizată asupra lui, mama a descoperit în câteva sesiuni un copil extraordinar: un copil care ştie să se joace după înţelegerile stabilite, care poate să îşi ia la revedere la timp dacă a fost anunţat momentul în prealabil, un copil ale cărui aşteptări de la familie sunt mici dar… neîmplinite. Schimbarea lui David a venit atunci când părinţii au înţeles că timpul petrecut cu copilul e mai valoros decât orice i-ar putea cumpăra. Timpul acela în care David a fost ascultat, cu bune şi mai puţin bune, în care a fost acceptat şi în care a simţit că părinţii sunt acolo pentru el, mai puţin împotriva lui.
  • Miruna tocmai intră în clasa 1; părinţii erau îngrijoraţi pentru că anul şcolar precedent s-a finalizat cu reclamaţii de la şcoală legate de momentele în care Miruna se înfuria – ţipa la ceilalţi, trântea obiectele de lângă ea şi avea tendinţa să fugă din şcoală. Se întâmplau şi acasă astfel de momente, însă erau mult mai rare. La terapie, după mai multe sesiuni, Miruna a reprezentat prin intermediul miniaturilor o mare teamă a unuia dintre personaje – căţelul cel mic din familie care este terifiat atunci când câinele cel mare îşi iese din fire şi latră foarte puternic. Nicicând nu s-ar fi gândit părinţii că discuţiile mai aprinse dintre ei, atunci când credeau că fata este prinsă cu jocurile cu papuși, ar fi putut să fie percepute atât de intens şi să îi influenţeze atât de mult comportamentul. Acum părinții ştiu să îşi folosească auto-controlul pentru a-i oferi un model de comportament atunci când se simt furioși. Şi Miruna a lucrat mult cu temerile ei şi a înţeles că e în regulă să fie furioasă, dar e mai puţin în regulă să îi facă pe ceilalţi să se simtă în primejdie sau să se pună pe ea în primejdie atunci când simte emoţii puternice.

Ce îţi spun acum are mai puţin accent pe ce s-a lucrat în terapie, deşi este foarte important pentru cei mici să aibă un mediu în care să se poată exprima (prin intermediul jocului, al cuvintelor sau prin metode creative). Este important și pentru părinți să înțeleagă mai multe despre copilul lor și despre propriile traume din copilărie.

Fă din programul tău o rutină în a te juca cu copilul tău, în a-l asculta şi a-i accepta emoţiile aşa cum vin ele.

Lecţia de fapt vine de la copii. De multe ori ei îmi arată că în spatele comportamentului, în spatele trăirilor acestora, se ascund părinţi care sunt luaţi de valul activităţilor zilnice. Părinţi minunaţi, care vor să mute munţii din loc pentru copiii lor, dar care, în valma problemelor zilnice, uită care sunt temele lor pentru acasă în relația cu copiii. Nu mai apucă să îşi asculte cu adevărat copilul, să discute despre dificultăţile de peste zi ale acestuia, să se joace cu el şi să se bucure de clipe petrecute în mod plăcut împreună. Sunt părinţi care ştiu că sunt un model pentru copilul lor, dar scapă din vedere că modul în care îşi manifestă sau îşi ascund emoţiile sunt lecţii importante pentru cei mici.

Începe noul an şcolar şi, odată cu el, începem să ne facem rutine. Fă din programul tău o rutină în a te juca cu copilul tău, în a-l asculta şi a-i accepta emoţiile aşa cum vin ele. Stai cu copilul tău fără telefon, fără televizor, fără să mesteci în mâncare sau să cureţi maşina. Doar alătură-te ritmului său preţ de câteva minute. O să ai ocazia să înveţi şi tu lecţii importante despre tine, despre voi!

Citește și

  1. Momente critice din viața părinților în tandem
  2. Pierderile prin care trece părintele de adolescent
  3. De ce fură copiii?

Sursa foto: Flickr

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Despre mine

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și sunt psihoterapeut cu specializare în terapie prin joc şi dramaterapie. Am lucrat cu copii în grădiniţe din Bucureşti şi din Braşov, am fost instructor pentru copii în programe de educaţie complementară, psiholog pentru copii instituţionalizaţi, psiholog pentru copii şi adulţi cu dificultăţi de învăţare. Acum continui să lucrez ca psiholog pentru copii şi familii şi consultant parenting în Brașov. Organizez sesiuni de dezvoltare personală şi ateliere de lucru prin metode creative atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
Încă o vacanță cu poveștiCum alegi activităţile extraşcolare pentru copilul tău?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Descarcă GRATUIT ebook-ul pentru îmbunătățirea relației cu copilul tău!

Am lansat recent un eBook care să te ajute să iți motivezi copilul fără a pune presiune pe el. Astfel, acesta va învăța să facă față situațiilor dificile menținând o stimă de sine ridicată și având în mai mică măsură teama de eșec.