De ce fură copiii?

Mulți copii fură la un anumit punct în dezvoltarea lor, dar asta nu înseamnă că ești pregătit pentru asta ca părinte. Auzi de la un coleg, auzi de la un vecin, dar ce știi, de fapt, despre furt la copii? Poate ai acasă un copil care pare că se descurcă bine pe toate planurile. Îşi face temele fără să fie nevoie să îi spui, te surprinde uneori şi pregăteşte masă după ce ai gătit toată ziua, vorbeşte respectos cu vecinii şi lista poate continua. Cu toate astea ieri, la cumpărături, ai observat că îţi lipsesc bani din portmoneu. Deodată îţi aminteşti că de la şcoală ţi s-a spus că a intrat în bucluc cu colegii după ce a fost acuzat că ar fi luat Kendama de la cineva (şi culmea, a apărut acasă cu două jocuri noi).

Înainte să reacţionezi, ajută mult să cauţi care sunt motivele pentru care copilul tău a furat

Aşa cum am scris într-un articol anterior, încă de la vârste fragede (2-3 ani) copiii pot începe să mintă. La vârste mici minciuna şi furtul au loc pentru că ei tânjesc după ceva ce nu pot avea, pentru că nu au suficient de bine dezvoltată abilitatea de auto-control sau pentru că gândirea magică este atât de pertinentă încât le permite să îşi construiască realitatea aşa cum doresc. Pentru ei binele personal e cel mai important.

După vârsta de 5 ani, însă, copiii încep să înţeleagă ce e acceptabil şi ce e mai puţin acceptabil să facă. În lupta lor de a face faţă realităţii, atunci când sunt prinşi că au greşit, au tendinţa să nege până în pânzele albe. Se simt vinovaţi, ştiu că au greşit, dar e prea mult pentru ei să recunoască aşa că dacă au furat cel mai probabil vor minţi în legătură cu asta cât se poate. La 5-7 ani copilul recunoaşte nevoile altora, dar asta nu îl împiedică să caute să obţină ce îşi doreşte.

În jurul vârstei de 7-10 ani, copiii tind să fie foarte atenţi la respectarea înţelegerilor şi devin reactivi când cineva nu le respectă. Caută schimburi echitabile. Se întâmplă totuşi să încerce să păcălească sistemul, să încerce până unde poate merge, motiv pentru care poate încerca să împingă limitele adulţilor. Ok, nu am voie să fur, dar, totuşi, ce se întâmplă dacă…

În perioada preadolescentei şi adolescenţei copiii dezvoltă mai multe strategii de abordare a problemelor odată cu dezvoltarea gândirii abstracte. Părinţii nu mai sunt consideraţi ca fiind cei care fac înţelegerile ci ajung să fie doar consultanţi. Pus în faţa unor dileme morale, copiii se pot simţii copleşiţi și pot ajunge să fure chiar dacă știu repercursiunile.

Acum că am trecut succint prin etapele de dezvoltare morală la copii, poţi să îţi explici în mai mare măsură motivele pentru care copilul tău a greşit furând sau minţind. Se poate, însă, să devii îngrijorat dacă incidentul se repetă în ciuda eforturilor de a clarifica situaţia şi atunci te încurajez să cauţi ajutorul unui specialist. Asta pentru că sunt şi alte motive care pot duce la furt:

• Un copil poate să fure pentru că simte că astfel poate face ca lucrurile să fie egale atunci când consideră că sora/fratele primeşte mai multă afecţiune, mai multă atenție sau alt fel de cadouri;
• Uneori, un copil poate să fure pentru a le demonstra celor de aceeaşi vârstă că are curaj sau pentru a fi acceptat în grup;
• Unii pot ajunge să fure pentru că au fost provocaţi de cei din grupul de apartenenţă;
• Uneori vor să se răzbune pe ceva ce li s-a părut nedrept;
• Unii preadolescenţi sau adolescenţi pot fura pentru că nu mai vor să depindă de nimeni aşa că îşi iau singuri ce au nevoie;
• Obiectul furat poate fi un substitut pentru dragoste sau afecţiune, astfel că unii copii fură pentru a obţine atenţia părinţilor;
• Se întâmplă ca unii copii care se simt nefericiţi sau neiubiţi să fure de la un singur părinte;
• Copiii care fură în mod repetat pot avea dificultăţi în a avea încredere în alţii şi în a se apropia de alţii.

Am expus câteva exemple, astfel încât să îţi poţi face o imagine de ansamblu. Dacă simți că îți este greu să depășiți această etapă, un psihoterapeut sau un consilier te poate ajuta să înţelegi mai bine situaţia ta particulară, să vezi mai limpede şi, poate, mai obiectiv contextul de la care a pornit furtul la copilului tău. Împreună puteţi găsi soluţiile potrivite pentru familia ta, astfel încât copilul tău să dezvolte relaţii de încredere şi căi de dezvoltare sănătoase. Despre cum poți reacționa la primul furt al copilului tău vei putea citi într-un articol viitor. Stai pe aproape!

Citește și:

1. Coșmarurile copilăriei
2. Șase lucruri despre întrebările copiilor
3. Cu copilul la restaurant

Cine e în spatele paginii Părinți în Tandem:

Mă numesc Andreea Găvenea și mă bucur să îmi fi găsit acel lucru pe care să îl fac pe o perioadă lungă de timp fără senzația că aștept cu nerăbdare să se termine odată săptămâna. Sunt psihoterapeut, lucrez la cabinetul meu de mai bine de 5 ani. Am lucrat mulți ani cu copiii, apoi am găsit o nevoie mai mare în a veni mai degrabă în sprijinul părinților. Pandemia m-a adus mai aproape de adulți, cu fel și fel de provocări ale vieții, oameni minunați care fac eforturi să se cunoască și să se accepte, să se înțeleagă și să descopere că pot relaționa sănătos. Ultimii ani am pus accent pe mămicie, în sensul că am studiat mult și am lucrat cu clienți aflați perioada perinatală - de la concepție până la un an al copilului (infertilitate, pregătire pentru naștere, nașteri traumatice, perioada post-partum și efectele ei asupra părinților și relației de atașament cu copiii). Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.