Când copilul nu vrea să împartă

august 08, 2016
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

La locul de joacă, astăzi, era agitaţie, ca de fiecare dată. Copiii alergau dintr-o parte în alta, unii pe jos, alţii pe triciclete sau în maşinuţe, în timp ce părinţii şi bunicii se ţineau responsabili după ei. Toţi cei mici erau preşcolari, cei mai mulţi sub 4 ani, aşa că centrele de curiozitate erau toate jucăriile cu roţi şi bălţile pline cu apă (dar despre cît de important este să îți lași copilul să se joace în bălți îți scriu în următorul articol).

Robert (păstrez confidenţialitatea, aşa că ţine cont că sunt nume fictive) a venit cu noua achiziţie pe patru roţi. Lui David i-au sclipit ochii de îndată şi s-a dus ţintă spre el. Robert l-a văzut venind repede aşa că era pe fază, deşi se simţea ameninţat. Primul contact al lui David cu maşinuţa s-a lăsat cu o îmbrânceală din partea lui Robert. Nedumerit, s-a uitat cu ochii mari la mama sa care ştia că acesta nu avea să aibă parte prea curând de maşinuţă. I-a explicat că e jucăria lui Robert şi că o va împărţi doar când va fi el pregătit, dar în gândul ei ştia că asta nu avea să se întâmple prea curând pentru că Robert nu este deschis să îşi împartă jucăriile încă. Între timp, Robert era tras de perciuni de bunica pentru că a îmbrâncit, fără să primească nicio încurajare spre a lăsa pe mai târziu, când se plictiseşte, maşinuţa şi celorlalţi copii sau spre a găsi alt mod de a se exprima.

La trei ani, să îţi atingi un obiectiv e mai important decât modul în care o faci

Am rămas pe gânduri, văzând scena şi observând că amândoi băieţii au fost dezamăgiţi – unul pentru că nu ajungea la obiectul dorit, altul pentru că a fost mustrat de o persoană importantă pentru el. La trei ani, să îţi atingi un obiectiv e mai important decât modul în care o faci. Robert a îmbrâncit, încercând să îşi apere jucăria, David s-a dus brusc la el încercând să se bucure de aceeaşi jucărie. La această vârstă tot ce este nou trebuie explorat.

La trei-patru ani, să înveţi să le răspunzi celor de vârsta ta este un pas important ce are nevoie de susţinerea adulţilor. Un episod ca acesta îl poate face pe părinte sau pe bunic să se simtă ineficient – chiar dacă a explicat de nenumărate ori să împartă, copilul său refuză să facă asta și chiar dacă a explicat că ceilalţi împart când se simt pregătiţi, copilul tânjeşte în continuare către jucăriile sau obiectele altora. E nevoie însă de consecvență și de multe exemple pentru ca cel mic să învețe.

Reacţia bunicii poate să încurajeze comportamentul impulsiv al lui Robert. Dacă s-a simţit ameninţat de David şi a reacţionat îmbrâncind, l-ar fi ajutat mai degrabă să fie sprijinit să îşi recunoască starea şi capacitatea de a se opri. Orice comportament impulsiv este înspăimântător pentru un copil, fie că este vorba de muşcat, împins sau lovit. El nu ştie să îşi oprească reacţiile puternice, care îi vin din instinct, aşa că are nevoie de ajutorul adulţilor din jur.

O strategie este să îi oferi copilului alternativă – “ce-ai zice dacă atunci când nu vrei să oferi ceva unui copil i-ai spune asta în cuvinte? El nu înţelege dacă îl împingi şi îl doare.” Desigur, tonul ferm şi reacţia imediată sunt de ajutor, aici bunica a fost atentă. Copilului i-a lipsit însă alternativa – în regulă, nu îl îmbrâncesc, dar ce fac când îl văd că vine atât de repede spre jucăria mea?!

Copiii nu ar trebui să fie obligaţi să împartă

Da, este bine să înveţe încă de mici să facă acest lucru pentru că suntem, ca oameni, descrişi de relaţiile cu ceilalţi. Dacă însă cel mic nu e pregătit să împartă ceva cu alţi copii, te încurajez să laşi acasă jucăriile. Păstrează-le pentru copilul tău şi abia atunci când este gata să le ofere celorlalţi le luaţi cu voi în colectiv. Astfel nu va fi nevoie nici să îl tragi de perciuni, nici să îl duci în casă sau să îl cerți.

Este păcat ca o atmosferă atât de frumoasă, în care copiii încă îşi petrec timpul împreună, afară, să fie stricată de astfel de momente tensionate. Dacă pot fi evitate, te incurajez să faci asta pentru copilul tău și pentru cei de lângă el.

Citește și:

  1. Activități cu cristale de apă
  2. Plânge când îl lași la grădiniță?
  3. Momente dificile – când copilul spune „Te urăsc!”

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Despre mine

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și sunt psihoterapeut cu specializare în terapie prin joc şi dramaterapie. Am lucrat cu copii în grădiniţe din Bucureşti şi din Braşov, am fost instructor pentru copii în programe de educaţie complementară, psiholog pentru copii instituţionalizaţi, psiholog pentru copii şi adulţi cu dificultăţi de învăţare. Acum continui să lucrez ca psiholog pentru copii şi familii şi consultant parenting în Brașov. Organizez sesiuni de dezvoltare personală şi ateliere de lucru prin metode creative atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
Poliţia șervețelelorJocul de murdarire în dezvoltarea copiilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Îţi recomand şi:
Parteneri
Pastel Chalet Outdoor Fun SIGLA transformArt