Când nu mai poți de atâtea jucării, dar copilul tău "nu are niciuna acasă"

iunie 01, 2016
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Ieri a fost zi mare! Mare cât sufletele copiilor! Sunt sigură că te gândeşti cu drag la copilul tău, la cât de repede a crescut şi câte a învăţat să facă. Ai crescut şi tu lângă el, ai plâns, ai râs, ai tresărit, ai pierdut nopţi, ai mâncat pe fugă, v-ați jucat şi câte şi mai câte, numai voi ştiţi..

Şi tot pentru că a fost ziua copilului, ştii că şi dorea o jucărie atât de tare, încât aproape ai cedat să i-o cumperi. Și totuși, în casă, dacă apuci să iei o pauză de la tot ce faci, poate că ai observat că începe să cânte ceva de câte ori atingi o jucărie de plastic, că pe balcon stă atârnată vreo maimuţă, în timp ce crocodilul e uitat printre scaunele de la maşină. Autospeciala pompierilor stă printre oale, iar vreo păpuşă se ascunde după pernele de la canapea. Tobele şi fluierele sunt abandonate sub calorifer, iar soldăţeii şi piesele de lego sunt de fiecare dată sub tălpile tale. Sunt convinsă că îţi sună familiar, mai ales dacă ai un copil preşcolar. Parcă se înmulţesc iepureşte jucăriile peste noapte, copilul tău nu le acordă nicio atenţie, apoi auzi că vrea alta, nouă! Doar că ai casa plină de acelaşi tip de jucărie, dar cu care cel mic nu se joacă aproape niciodată.

Copilul tău poate fi interesat de un anumit tip de jucărie. Fie că e vorba de maşini, fie că e vorba de păpuşi, mereu îşi doreşte încă una pentru că “nu am acasă”. Pentru tine toate arată la fel, dar.. “nu am niciuna acasă!” Iată câteva idei să te ajute într-o astfel de situaţie:

  • Poţi începe prin a sorta, împreună cu copilul tău, jucăriile pe care vrea să le păstreze şi pe cele la care ar vrea să renunţe pentru a le oferi altor copii. Poţi astfel să păstrezi un echilibru legat de numărul jucăriilor din casă. În acelaşi timp, cele pe care le păstrează sunt dintre preferatele copilului tău, aşa că au şanse mai mari să fie folosite. Plus că exersezi altruismul de la vârste mici.
  • Se poate totuşi ca celui mic să îi fie greu să renunţe la obiectele personale. În acest caz, e important să trasezi nişte limite clare legate de momentele în care veţi mai cumpăra sau va mai primi jucării – dacă nu i le aduce Moş Crăciun, atunci stabiliţi ce cadou să îi iei de ziua de naştere, spre exemplu. Acordându-i copilului un termen, va ştii la ce să se aştepte, iar cererile lui zilnice pentru a-i lua noua păpuşă cu papucii cât capul vor fi mai puţine.
  • Dacă faceţi împreună cumpărăturile, pregăteşte-ţi copilul înainte să ieşiţi din casă. Spune-i strict ce urmează să cumparați, în funcţie de nevoile pe care le aveţi sau în funcţie de un buget fix. Orice iese din listă sau din buget, iese şi din discuţie. Astfel, în timp, îl vei învăţa pe cel mic să renunţe să se tocmească cu tine la raionul de jucării pentru noua apariţie pe piaţă.
  • Poţi chiar să îţi înveţi copilul să valorizeze în mai mare măsură obiectele pe care le deţine, încurajându-l să câştige singur banii pentru ele. Eforturi de câteva luni care să se concretizeze prin bănuţi strânşi la puşculiţă, îl ajută pe copil să înveţe cum funcţionează lumea în ziua de astăzi. Unele servicii costă mai mult, altele mai puţin, dar cele mai multe presupun efort. Desigur, nu încurajez transformarea acestui lucru în manipularea copilului ori în şantajarea emoţională a acestuia. Totuși, dacă altceva nu funcționează, ştiind că îşi doreşte o jucărie în mod deosebit, îl poţi învaţă ce poate să facă pentru a o cumpără: să îşi curețe camera, să plimbe câinele, să măture grădina sau să ajute vecina să strângă gunoaiele dintre flori. Fii totuşi atent să găseşti activităţi potrivite vârstei sale.
  • Nu în ultimul rând, învaţă-l pe cel mic diferenţele între nevoi şi dorinţe. Povestește-i despre nevoile de bază ale unui copil. Apoi poţi face un joc de imaginaţie în care să spuneţi fiecare lucruri din ce în ce mai absurde pe care vi le doriţi, dar pe care nu le puteţi avea pe moment. Eu adesea le spun copiilor, spre exemplu, atunci când au o dorinţă greu de împlinit, că, la rândul meu, îmi doresc să cresc un dinozaur ca animal de casă. Adesea îi amuză copios, aşa că îi încurajez să continue cu altceva absurd ce şi-ar dori şi tot aşa până când cel mic înţelege că dorinţa lui poate fi împlinită în imaginaţie.

Tu cum reuşeşti să menţii echilibrul între nevoile reale ale copilului tău şi dorinţele sale?

Poți citi și:

  1. Copilul care aruncă
  2. Coșmarurile copilăriei
  3. Celebrul „Nu”!

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Despre mine

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și sunt psihoterapeut cu specializare în terapie prin joc şi dramaterapie. Am lucrat cu copii și părinți în grădiniţe din Bucureşti şi din Braşov și în cadrul unor programe de educaţie complementară. Am fost psiholog pentru copii instituţionalizaţi și pentru copii şi adulţi cu dificultăți de învăţare. Acum continui să lucrez în propriul cabinet de psihoterapie cu adulți și copii. Organizez sesiuni de dezvoltare personală şi ateliere de dezvoltare personală prin metode creative atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea.gavenea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
Despre puterea limbajului sau copilul care vorbește urâtMuzica influenţează dezvoltarea copilului tău

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *