Ce facem cu copilul timid?

noiembrie 22, 2015
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone

Cunoaştem cu toţii copilul care stă la marginea locului de joacă, uitându-se cu ochii plini de dorinţă cum ceilalţi aleargă gălăgios, se luptă, se provoacă. Copilul nostru analizează, îşi implică toate simţurile în acest proces, dar nu face niciun pas să interacţioneze. Părinţii, la rândul lor, se uită neputincioşi şi încearcă să îl împingă de la spate, dar nu funcţionează. Ar da orice să-l vadă jucându-se cu cei de vârsta lui, să ştie că se poate adapta la regulile jocurilor acestora. Ar da orice pentru a-l proteja de timiditate. Până la urmă fiul lor preferă să se joace singur, urmărindu-i din când în când pe cei de lângă el. Sentimentele sale devin confuze când jocul băieţilor e tot mai agresiv, toată situaţia devenind copleşitoare. În astfel de condiţii, copilul se poate închide în el, poate rămâne înmărmurit în panică, poate avea chiar o criză de afect sau poate răbufni haotic şi agresiv ca formă de apărare.
Adevărata provocare a părinţilor este să înţeleagă perspectiva copilului. Dacă ei îi acceptă comportamentul, acestuia îi va fi mai uşor să se accepte pe sine. Pentru că cu cât este mai încurajat să facă lucruri care par peste măsura lui, cu atât el se va retrage în sine văzând că nu reuşeşte să se ridice la înălţimea aşteptărilor celor din jur, riscând să experimenteze sentimente de excludere, de izolare.

Aşadar, ce poţi face într-un astfel de context?
– Pentru început, evită etichetările! Evită să îi spui că e ruşinos sau timid; ţine cont că e suficient să audă o astfel de etichetă într-o discuţie în parc cu o altă mămică ca să se identifice cu trăsătura aceasta – iar odată ce copiii se identifică cu o etichetă, vor ajunge să se comporte pe măsură;
– Foarte important este să înveţi să îl cunoşti – observi comportamentul său şi când simţi că este temător sau se retrage, îi exprimi în cuvinte ce vezi, cu căldură şi înţelegere: “te văd îngândurat şi preocupat de jocul băieţilor” sau “simt că eşti încordat când vine vorba să intrăm în magazinul acesta, aşa este?”. Atunci când sentimentele lor sunt acceptate, copiii îşi construiesc o stimă de sine mai bună şi devin mai încrezători. Opusul unui astfel de comportament, negarea trăirilor sale (“nu te mai prosti, hai odată”, “n-are de ce să îţi fie teamă”) pot contribui la confuzia lui şi la o anxietate mai mare;
Foloseşte jocuri de rol pentru a exersa diferite situaţii şi cum ar putea reacţiona personajele; cu cât sunt mai comice contextele, cu atât copilul va fi mai prins în jocul de rol, iar distracţia poate să detensioneze relaţiile; tot prin joc de rol copilul poate exersa menţinerea contactului vizual, cum să dea mâna cu cineva când face cunoştinţă sau cum să zâmbească – ţine minte că unii copii au nevoie de sprijin în această direcţie pentru că nu le vine la îndemână să facă toate aceste lucruri;
– Evită să îl înveţi să îi fie teamă de străini; explică-i că atât timp cât este în prezenţa unei persoane de încredere (mama, tata, bona, educatorul, profesorul) este în regulă să intre în vorbă cu persoane noi şi să adreseze întrebări. Pe măsură ce va creşte şi va avea activităţi fără să fie una dintre aceste persoane lângă el (să meargă singur la şcoală, spre exemplu) va fi important să îi explici cum să aibă singur grijă de el;
Pregăteşte-l înainte de orice eveniment care presupune prezenţa multor persoane (un nou an la grădiniţă, serbarea, petrecerea prietenului) descriind ce se poate întâmpla – nu o să îl poţi pregăti pentru orice situaţie, dar este important să ştie la ce se poate aştepta. Înainte să intraţi în mijlocul acţiunii, stai alături de el să poată observa ce se petrece.

Sunt curioasă să aflu cum ţi-ai ajutat copilul să depăşească momentele dificile atunci când a demonstrat timiditate. Sunt convinsă că fiecare a apelat la metode care pe moment au fost cele mai bune.

Citește și:

  1. Cum îi vorbești copilului despre acceptarea diferențelor?
  2. 7 replici cu care poți reduce fricile copilului tău
  3. Când copilul nu vrea să împartă

Ți-a plăcut acest articol?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi şi alte materiale interesante despre copii şi părinţi.

Despre mine

Andreea Gavenea
Mă numesc Andreea Găvenea și sunt psihoterapeut cu specializare în terapie prin joc şi dramaterapie. Am lucrat cu copii în grădiniţe din Bucureşti şi din Braşov, am fost instructor pentru copii în programe de educaţie complementară, psiholog pentru copii instituţionalizaţi, psiholog pentru copii şi adulţi cu dificultăţi de învăţare. Acum continui să lucrez ca psiholog pentru copii şi familii şi consultant parenting în Brașov. Organizez sesiuni de dezvoltare personală şi ateliere de lucru prin metode creative atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Mă poţi contacta pe mail, la adresa andreea@parintitandem.ro.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone
Lasă un comentariu
Cinci motive pentru care poveştile sunt importanteCelebrul „Nu”!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Descarcă GRATUIT ebook-ul pentru îmbunătățirea relației cu copilul tău!

Am lansat recent un eBook care să te ajute să iți motivezi copilul fără a pune presiune pe el. Astfel, acesta va învăța să facă față situațiilor dificile menținând o stimă de sine ridicată și având în mai mică măsură teama de eșec.