-
În dezvoltarea copilului tău, vei observa că, în jurul a patru-şase ani (diferenţa de vârstă e dată de experienţele de viaţă anterioare ale copilului şi de ritmul propriu de dezvoltare), va începe să se joace împreună cu cei de vârste apropiate, va începe să fie interesat de regulile jocurilor dar şi de participanţii acestora. Este stadiul în care copilul învaţă cum să lucreze în echipă, un stadiu care vine natural! Este nevoie, de aici înainte, de încurajarea abilităţilor necesare pentru exersarea lucrului în echipă: comunicare, colaborare, cooperare.
-
Îmi doresc să văd mai multe desene cu cretă pe asfalt, să aud mai multe râsete şi plânsete urmate de împăcări, să văd bălţile îngheţate sfărâmate până în ultimul colţ de urme de cizme mici, să găsesc urme de zăpadă (…)
-
NU! Este un cuvânt simplu dar care are multă greutate, în special pentru părinţi. Iar asta poate din cauza a ceea ce se întâmplă după ce spunem “nu” – adesea urmează ţipete, plânsete, crize de afect ori uşi trântite.
-
Cunoaştem cu toţii copilul care stă la marginea locului de joacă, uitându-se cu ochii plini de dorinţă cum ceilalţi aleargă gălăgios, se luptă, se provoacă. Părinţii, la rândul lor, (…)